Nina de Gramont ne vorbește despre Misteriosul caz Christie

1. Un citat reprezentativ din carte:

„Amândouă știm că nu-ți poți spune propria poveste fără să o dai în vileag pe a altcuiva.”

2. Scurtă perspectivă asupra citatului:

Cât adevăr în atât de puține cuvinte… Lumea, societatea, este formată din o mulțime de indivizi, care interacționează unii cu alții, mai mult sau mai puțin, fapt ce conduce și la ideea că oricât de mică a fost „ciocnirea” cu o altă persoană, este inevitabil să povestești ce ți s-a întâmplat, fără ca, cel puțin, să dezvălui și din identitatea altuia. Un exemplu evident care să transpună citatul ar fi cazul poveștilor de dragoste: o ea nu își va putea prezenta parcursul relației, fără să amintească și porțiuni din povestea lui (ori chiar a mai multora), e adevărat, trecută prin filtrul ei, și vice versa.

3. Povestea din spatele alegerii cărții:

Este într-un fel amuzant cum săptămâna în care trebuie să apară recenzia mea de carte în 12 puncte pentru luna lui Mărțișor se aseamănă într-o foarte mare măsură cu săptămâna din luna lui Făurar aferentă aceleiași perioade: natura mi-a oferit din nou un cadou minunat, încât îmi venea să mă uit la un film de Crăciun de care am dat întâmplător tot în această perioadă, dar l-am păstrat pentru decembrie… Într-adevăr, s-a topit destul de repede, însă, încă mai am câteva petice de zăpadă prin zonă.

De asemenea, mi se mai pare hilar faptul că autoarea aleasă pentru această lună are același prenume ca cea din luna trecută: Nina, așa că hai să vedem ce ne-a pregătit această Nina despre un subiect care i-a obsedat pe mulți care cunoșteau despre cele 11 zile de dispariție ale faimoasei autoare Agatha Christie (dacă nu cunoșteați despre misterioasa dispariție a autoarei ori nu ați citit încă nici o carte de-a ei, să știți că nu trebuie să vă faceți griji, întrucât Nina de Gramont doar ne schițează o perspectivă proprie a celor întâmplate în perioada respectivă, ar putea fi considerată un fel de fanfiction).

Ce-i drept, dacă nu îmi spunea sora mea că site-ul goodreads avea un fel de provocări soldate cu un fel de premii (nu degeaba și șoarecele a împrumutat cartea de la mine și a scris câteva rânduri despre ea), nu cred că alegeam această carte să o citesc anul acesta, astfel că, uneori, unele provocări ne pot da un imbold pentru a nu mai amâna realizarea unui lucru (cum, de altfel, sper că este și cazul provo-cărții noastre, care vă oferă o recompensă).

4. Sumar al cărții:

5. Rezumatul cărții:

Titlul cărții ne promite să ne ofere o perspectivă asupra cazului de dispariție timp de 11 zile a autoarei Agatha Christie (decembrie 1926), astfel că întregul roman are la bază această idee cu fapte reale, preluând ca personaje persoane reale (soții Christie) și construind câteva personaje ficționale bazate pe alte persoane reale (unele). Însă, contrar așteptărilor, romanul nu ne prezintă o singură poveste, respectiv cea a Agathei Christie, ci ne introduce și într-o altă poveste (care preia controlul și domină), respectiv cea a lui Nan O’Dea, amanta și hoața de soț, cea care ne relevă ambele povești (un narator foarte implicat, care le știe pe toate).

Povestea legată de Agatha începe cu o zi înainte de dispariția ei (fiind marcată în carte prin acele așa-zise capitole „dispariția”), dar nu conține foarte multă Agatha, ci mai mult Nan, care ne povestește că este amanta lui Archie Christie și că plănuiește să se căsătorească cu acesta. Ca urmare a planului, Agatha este părăsită într-un mod nemilos, fapt care o face să nu mai aibă mintea foarte clară. În seara zilei în care a fost părăsită, Agatha a condus mult iubitul ei automobil, Morris Cowley, pe care l-a lăsat abandonat, după care nu a lăsat nici o urmă cu privire la direcția urmată, fiind dată dispărută și căutată de mii de oameni.

În ceea ce privește povestea paralelă (marcată în carte prin așa-zisele capitole „Aici odihnește sora Mary”), aceasta reprezintă un fel de biografie a lui Nan, întrucât ne sunt relevate evenimente trecute, din copilăria și tinerețea ei timpurie, menite să ne ofere o explicație cu privire la comportamentul și deciziile ei din prezent. Astfel, cartea ne oferă câteva idei despre Primul Război Mondial și consecințele lui, care au avut un impact negativ foarte puternic asupra lui Nan. De asemenea, în carte se va găsi și un mic mister pe care să îl rezolvați legat de niște crime, pe lângă perspectiva cu cele întâmplate în renumitele 11 zile.

Voi puncta aici un scurt aspect, pe care îl voi dezvolta mai târziu. Așa cum am precizat anterior, Nan O’Dea este naratorul cărții, care, din rolul pe care îl are (amanta lui Archie Christie) povestește multe lucruri la care nu a participat (omniprezentă), iar autoarea Nina de Gramont, simțindu-se probabil nesigură de alegerea făcută, ne-a introdus în carte o explicație:

„V-ați putea întreba dacă să credeți ce vă povestesc despre lucruri care s-au petrecut când eu nu eram de față. Însă aceasta este cea mai sigură relatare pe care puteți spera s-o ascultați vreodată. Gândiți-vă puțin. Nu cunoașteți evenimentele care vă privesc, dar la care nu ați fost martori? Nu vă treziți, uneori, că le povestiți? Ne amintim o mulțime de lucruri pe care nu le-am văzut niciodată cu ochii noștri și nici nu le-am trăit pe pielea noastră. Este o simplă chestiune de împletire a celor cunoscute cu cele auzite și cele imaginate. Cam la fel cum un detectiv pune cap la cap indicii pentru a elucida o crimă.”

6. Hai să cunoaștem personajele principale:

– Nan O’Dea –personajul central, naratorul poveștilor, în vârstă de vreo 26 de ani, care ne introduce în miezul misterului. Este o femeie care a dezvoltat o obsesie nesănătoasă, ca urmare a unor evenimente nefericite petrecute după încheierea Primului Război Mondial, predispusă la a lua numai decizii nefaste. În perioada copilăriei, a fost o fată plăcută, care își dorea să scrie și care iubea natura. Este o femeie îndrăgostită de prima și marea iubire –Finbarr Mahoney, dar pe care o reprimă, în scopul de a-și îndeplini planul, devenind soția lui Archie Christie.

– Agatha Mary Clarissa Christie –personajul inspirat de celebra autoare, în vârstă de vreo 36 de ani, care nu are o prezență foarte mare în carte, în ciuda titlului „Misteriosul caz Christie. Este prezentată ca o scriitoare care are un oarecare renume în perioada respectivă, o femeie bogată, independentă. Ulterior, povestea îi zugrăvește un portret care îi șterge din strălucire și o pune în anumite ipostaze mai ciudate și nonconformiste.

– Archibald „Archie” Christie – personajul inspirat de soțul celebrei autoare, în vârstă de vreo 37 de ani, care este colonel. Este prezentat la început ca o persoană rece, arogantă, egoistă, autoritară, ca ulterior să îi fie puțin șlefuit comportamentul, fiind mai implicat, sensibil și grijuliu.

– Finbarr Mahoney –personajul surpriză, în vârstă de vreo 30 de ani, unul dintre puținele personaje pe care să le apreciezi. Este prietenul din copilărie a lui Nan, care îi va deveni logodnic. Fiind înrolat în armată în timpul Primului Război Mondial, Finbarr este nevoit să suporte consecințele războiului (în primul rând, cele legate de sănătate). Este un bărbat iubitor, loial, prietenos, care încearcă să o facă pe Nan să renunțe la planul ei și să rămână alături de el, construind împreună o familie.

7. Despre scriere și limbaj:

„Misteriosul caz Christie” al Ninei de Gramont este un roman de ficțiune istorică, de suspans, de mister, cu iz de roman de dragoste, care îmbină și alternează echilibrat și ordonat modurile de expunere: identificăm o narațiune care curge fluid, dar care nu ne evocă într-un mod ușor de parcurs povestea, din cauza stilului de scriere al autoarei, care pare destul de haotic, în sensul că nu ne sunt povestite în mod cronologic și foarte clar cele două povești, simțindu-se pe alocuri lipsuri și făcându-l pe cititor să se simtă ca o minge de tenis; ne întâlnim cu o descriere plăcută și bogată care nu acaparează istorisirea, dar care uneori nu pare să se integreze perioadei istorice relevate; și pătrundem în poveste, ca ascultători pasivi, prin intermediul dialogului, care, la fel, se simte uneori că nu ar aparține perioadei respective.  

Cartea nu are o structură clasică, împărțită în capitole clare, distincte și bine individualizate, însă, o oarecare structură există, fiind, în primul rând, dată de prezența celor 3 părți, care sunt acompaniate de câteva replici ale celebrului detectiv Hercule Poirot. Apoi, încercând să delimiteze povestea de fundal a lui Nan de cea din prezent, autoarea a utilizat repetiția titlurilor „Aici odihnește sora Mary” și „Dispariția” (în special), care nu și-au păstrat în totalitate independența.

Referitor la ediția citită de mine, vreau să punctez faptul că am găsit foarte utile cele câteva note de subsol, prin care ni s-au explicat anumite expresii folosite sau ni s-a vorbit despre anumite locuri și fapte. Privitor la scriitură, aceasta ne apare prietenoasă și nepretențioasă cu cititorii, în sensul că paragrafele sunt destul de scurte și ușor de parcurs, cu propoziții și fraze a căror lungime alternează și se amestecă grațios. În ceea ce privește limbajul, aș spune că este unul accesibil, cu puține cuvinte al căror sens să-l cauți în dicționar, iar pe parcursul lecturii am identificat două-trei greșeli de tipar.

8. Defilarea unor citate:

* „Mă întreb acum dacă Agatha avea un plan. La urma urmei, ca scriitoare, trebuia să fi analizat cu atenție fiecare rând de proză pe care îl scria și fiecare posibilitate ce ar fi rezultat din următoarea ei mișcare.”

* „O persoană tânără nu-și poate cunoaște viața, cum va fi sau ce-i va aduce ea. Când te maturizezi, începi să înțelegi că există perioade pline de greutăți, care trec cu timpul. Dar când ești tânăr, un singur moment pare lumea întreagă. Pare ceva etern.”

* „Dacă mă întrebi pe mine, nu contează, bogat ori sărac. Unii oameni așa-s făcuți, să fie pur și simplu fericiți. Cred că acesta-i cel mai mare noroc. Dacă sufletul ți-e senin, nu trebuie să-ți faci niciodată griji din pricina vremii.”

* „Nu știi niciodată ce poate face omul când pierde pe cineva drag. Și mai cu seamă o femeie.”

* „Și totuși, fusese găsită. Așa era lumea rânduită. Nu exista nici un loc unde să te poți ascunde prea mult timp.”

* „- Oh, nu aș putea niciodată să elucidez o crimă care nu e inventată de mine. Ideea unei povești polițiste bune este să faci ca totul să fie evident. Pui în ea suficiente variabile pentru ca cititorul să se îndoiască de propria-i rezolvare, apoi, la final, să fie mulțumit de sine că a găsit-o. În viață, îmi imaginez că se aplică Briciul lui Occam, sau principiul parcimoniei. Cea mai simplă soluție este de obicei și cea corectă.”

* „- Ceea ce unii numesc crimă, alții ar putea numi dreptate.”

* „Se dovedise că, dacă te-ascundeai la vedere, era la fel de bine ca oriunde altundeva.”

9. Concluzia la care am ajuns după lectură:

Cu toate că am terminat de citit cartea în aproximativ 4 zile, iar povestea în sine este destul de simplă și predictibilă, nu pot spune că este o carte care se citește ușor (m-am chinuit ceva cu ea, în special, din cauza faptului că simțeam că insistă foarte mult pe anumite aspecte, care nu te atrăgeau în vreun mod anume și, pe alocuri, provoca o stare de plictiseală și lăsa câteva găuri în poveste neacoperite și tratate superficial).

Modul de a expune faptele (acea narațiune la persoana I, care, pe alocuri, se transforma în narațiune la persoana a III-a, într-un mod necontrolat, ceea ce a transformat personajul Nan într-un personaj narator omniprezent, care baga mâna în foc că evenimentele s-au petrecut așa cum le-a relevat) este ceea ce mi-a displăcut cel mai mult. De asemenea, trecerea dintre cele două povești a fost bruscă și nu au fost clar delimitate, interferând destul de des și afectând firul roșu al curgerii timpului poveștii. În plus, unele fragmente din carte păreau presărate mai mult cu ceea ce ar fi mai probabil să se întâmple în prezent, în sensul că nu păreau să se potrivească secolului în care erau povestite. Contrar celor susținute de citatele aflate pe coperta cărții, finalul a fost unul abrupt, dezamăgitor, nesatisfăcător, grăbit și care nu a acoperit toate întrebările pe care le-a mai ridicat cartea, lăsându-l pe cititor cu ochii în soare.

Personajul central al poveștii a fost al doilea pe lista displăcerii. A avut un singur moment în care l-am simțit mai plăcut, respectiv în perioada copilăriei, în rest mi s-a părut că a fost construit în așa manieră încât toate deciziile lui să ducă la distrugerea lui și afectarea altor personaje nevinovate (mă gândesc, în special, la săracul Finbarr), chiar dacă i s-au oferit numeroase șanse să aleagă o altă cale, care l-ar fi putut face mult mai agreabil.

Probabil, mulți din cititorii acestei cărți vor avea o urmă de dezamăgire în ceea ce privește personajul Agatha Christie, pe care, în mod surprinzător, nu s-a pus accentul, în ciuda faptului că povestea era menită să ne vorbească despre acele zile de dispariție. Mai mult, cam de la mijlocul cărții, cu precădere, am avut senzația că personajul Agatha este condus pe o pantă descendentă, care i-a știrbit din strălucire.

Astfel, este o carte care ar fi putut avea un mai mare impact, dar care te poate pierde și ușor, o carte care ar fi avut mai mult succes dacă nu se mergea pe ideea dispariției Agathei Christie și s-ar fi optat povestea lui Nan O’Dea, care putea avea legătură cu Agatha, dar nu în sensul de a povesti tot Nan ceea ce i se întâmpla Agathei, o carte care te poate ajuta să te concentrezi și să poți urmări povești care sar ca mingea de ping pong.

10. Mențiune de pozitivitate/negativitate:

Lăsând la o parte narațiunea nefericită și personajul dezolant Nan O’Dea, precum și celelalte aspecte enunțate mai sus, per total, a fost o carte bunicică, care și-a atins într-un fel scopul, respectiv de a ne oferi o perspectivă asupra celor 11 zile de dispariție. Mi-a plăcut mult ideea de a integra în carte câteva propoziții din cărțile Agathei Christie (unde sunt enunțate cele trei părți), mi-a plăcut cum au fost construite unele personaje, și mă refer, în special, la Finbarr Mahoney și Alby (care au fost și preferații mei) și mi-a plăcut și faptul că s-au mai punctat aspecte referitoare la consecințele războiului, reamintindu-ne cât de distructiv poate fi pe toate planurile. Pe scurt, cartea trece cu eticheta de pozitivitate.

11. Cui i s-ar potrivi ca și cadou:

Nu încape îndoială, cartea este potrivită pentru iubitorii de romane de ficțiune istorică, care conțin un iz de romantism și mister, mai ales atunci când evenimentele povestite pornesc de la niște întâmplări reale și conțin și personaje din lumea reală. Fanii Agathei Christie, atât cei care îi cunosc foarte bine opera și viața, cât și cei care au avut tangență doar cu opera, ar găsi interesantă cartea, întrucât pot să mai adauge o perspectivă asupra celor întâmplate în cele 11 zile de dispariție. Și, nu în ultimul rând, fanii Ninei de Gramont cred că s-ar bucura de acest roman.

12. Evaluarea cărții:

Luând în calcul cele menționate anterior și având în vedere propriile mele preferințe, acord acestui roman nota 7 din 10.

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#12amprenteliterare #12amprenteliterare2025 #12luniîn12cărți #12luniin12carti #AgathaChristie #BuzzBooks #crimă #dorință #dragoste #EdituraLitera #ficțiuneIstorică #literaturăAmericană #martie #mister #MisteriosulCazChristie #NinaDeGramont #numeșilocuri #numesilocuri #obsesie #recenzie #recenzii #recenziiCarte #război #zăpadă

Provocările literare ale primăverii ’25

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Cum vă petreceți zilele de primăvară? Vă bucurați de trilurile păsărilor, de susurul apelor sau de miresmele florilor? Săptămâna aceasta eu am reușit să petrec ceva mai mult timp în natură (și să declar război total unor viețuitoare înaripate) și pot spune că mă simt revigorată. Ca și Moș Martin, am început să citesc și să explorez mai mult.

După ce Ally a lansat provo-cartea celor 12 amprente literare cu nume și locuri, m-am decis să încerc și eu ceva nou. De obicei nu îmi planific lecturile fiindcă mă bazez foarte mult pe starea mea de spirit, însă anul acesta am schimbat macazul. Nu în totalitate, bineînțeles, însă într-o proporție suficient de mare pentru a-i uimi pe o parte dintre prieteni. Desigur, încă îmi aleg titlurile de pe raft în funcție de nivelul de atracție față de titlu sau ideea de bază a cărții (ori vreun alt element neașteptat), doar că pe lângă asta am mai adăugat o listă de lectură preselectată… și un cronometru.

Dar hai mai bine să vedeți despre ce e vorba!

Planificarea oficială a provocării. Ilustrație realizată de Ilya Milstein.

În primul rând, mi-a atras atenția provocarea lansată de Asociația Agatha Christie, ReadChristie2025, care anul acesta se bazează pe o serie de personaje și carierele acestora. Bazat pe regulile oficiale, luna ianuarie a fost dedicată artiștilor, apoi a venit februarie alături de autori și scriitori, iar luna martie a adus cu sine lumea actorilor. Pentru fiecare lună am citit câte o carte (sau două), printre care s-au numărat „A treia fată” și „Cei cinci purceluși” care au făcut referire la artiști, dar și la scriitori sau chimiști, „Vânătoarea de crime” care ne-a prezentat-o din nou pe una dintre prietenele dragi ale lui Poirot (doamna Olivier), o scriitoare pe care eu o consider una dintre imaginile Agathei, iar luna aceasta plănuiesc să citesc „Răul sub soare”. Pentru luna următoare, cred că voi împrumuta „Ceasurile” de pe raftul lui Ally, iar după aceea voi continua cu alte titluri din biblioteca mea.

Până acum, toate cele trei povești scrise de Agatha Christie mi-au fost pe plac, fiecare dintre ele explorând diverse crime și modalități de examinare a faptelor. Ca întotdeauna, scriitoarea a reușit să suprindă niște tipare umane speciale și să examineze scenele cu un ochi bine antrenat și celule cenușii mereu gata de acțiune. Dintre toate poveștile cel mai mult mi-a plăcut „A treia fată” pentru că Poirot s-a văzut nevoit să investigheze alături de doamna Olivier. Într-un fel m-am simțit ca și cum aș fi urmărit-o pe Agatha alături de micul ei detectiv belgian cu mustăți răsucite. Bine, asta și tensiunea dintre cele două personaje. Au existat câteva scene foarte amuzante, iar asta m-a făcut să vreau să urmăresc și filmele. Sper că există unul dedicat și acestei cărți.

Trecând mai departe, după toată aventura lansării contului nostru oficial pe Instagram și a descoperirii comunității locale de cititori, am dat peste două prietene, Bianca și Fiordaliso, care au decis să organizeze împreună diverse provocări de lectură. Prima dintre ele este o invitație de a citi doisprezece cărți pe an, bazat pe o serie de tematici, iar cea de-a doua este reprezentantă de un maraton. Pentru provocare, au ales să înceapă anul cu o carte a cărei titlu începe cu prima literă a numelui cititorului (eu am mizat pe „Misteriosul Caz Christie”), februarie a adus puțin romantism (deși Băiatul Stridie nu se încadrează în acest gen literar, Tim Burton a creat atmosfera), iar luna martie îmi cere o autoare (momentan o citesc pe Axie Oh—urmează să publice o nouă carte pe care am reușit să o obțin și eu anticipat—psst, vine și recenzia curând, fie în ziua publicării, fie bonus, mai devreme).

Da, da, știu, am reciclat o fotografie pe care am realizat-o anul trecut. Dar se potrivește!

Oricum, pentru că nu m-am putut abține, am sărit și în maratonul organizat de cele două prietene pentru luna martie, astfel că am început luna cu trei obiective simple:

• să citesc cel puțin o pagină pe zi,
• să mă reîntorc la cel puțin trei benzi desenate pe care le-am lăsat în aer și
• să termin de lecturat și adnotat „Spre Far”.

Până acum, totul a mers bine. Am reușit să termin de citit o carte începută luna trecută (ghiciți care!), am ajuns la zi cu lectura a trei benzi desenate („Sunt doar afaceri”, „M-am îndrăgostit de bunicul fostului meu logodnic” și „Șeful meu nu are față”), iar în ceea ce privește ultimul punct, mă apropii de finalizarea lecturii cărții Virginiei Woolf, însă îmi mai rămân câteva notițe și desene de adăugat. În plus, săptămâna aceasta am citit o carte pe care mi-a recomandat-o Hiru anul trecut, „Fotograful amintirilor pierdute”, pe care am adorat-o!

În sfârșit, pentru luna aceasta plănuiesc să continui să îmi urmăresc obiectivele de lectură și să mă bucur de fiecare moment.

Lăsați-vă amprenta!

Voi ce cărți mai citiți? V-ați alăturat vreunei provocări de lectură? Dacă da, căreia? Dacă nu, vă face vreuna cu ochiul?

Întoarceți pagina,

Maria

#carti #EdituraLitera #provocareLiterară #ReadChristie2025 #recenzie #recenzii #recenziiCarte

Nina George ne invită la un Cântec sub clar de lună

1. Un citat reprezentativ din carte:

„Oamenii nu se schimbă niciodată! replică Marianne cu înverșunare. Uităm de noi înșine. Iar atunci când ne redescoperim, credem doar că ne-am schimbat. Dar asta nu este adevărat. Nu poți schimba visurile, le poți doar ucide. Iar unii dintre noi sunt niște ucigași foarte eficienți.”

2. Scurtă perspectivă asupra citatului:

Schimbarea poate fi văzută ca o monedă cu două fețe: schimbarea în sensul de nou și schimbarea în sensul de redescoperire. În cazul primei variante, am putea spune că partea veche este înlocuită de partea nouă, cum ar fi, de exemplu, atunci când te decizi să-ți schimbi înfățișarea, respectiv stilul vestimentar și coafura. În cazul celei de-a doua variante, am putea vorbi despre o resetare, o reinițializare a ceva ce există și pe care l-am lăsat să se îndepărteze de noi – în acest caz ne reamintim de o parte care ne aducea bucurii, dar pe care, din diverse motive, am lăsat-o să se prăfuiască, cum ar fi redescoperirea unei vechi pasiuni.

3. Povestea din spatele alegerii cărții:

Iată că Făurar ne-a făcut o surpriză foarte frumoasă săptămâna aceasta: mult iubita mea zăpadă… mai-mai că-mi venea să cred că se apropie Crăciunul, dar o privire în calendar mă readucea la realitate, în timpul prezent… iar această realitate îmi spunea că trebuie să-mi scriu recenzia mea de carte pentru luna iubirii.

Cartea am ales-o, ghidându-mă doar după titlu și copertă. Mi-a plăcut foarte mult titlul, întrucât mă ducea cu gândul la faptul că poate fi vorba despre o poveste în stilul basmelor, cu un iz de magie și puțin romantism, muzica fiind un foarte bun liant în construirea relațiilor de prietenie, iar luna – un astru ce contribuia la transformarea acelor relații în ceva mult mai profund.

4. Sumar al cărții:

5. Rezumatul cărții:

Înainte de a vorbi despre povestea în sine, doresc să fac o precizare prealabilă, respectiv să punctez faptul că am observat că această carte a mai fost republicată (în limba engleză) sub un alt titlu, respectiv „Un bistro breton micuț”. Sincer, cred că acest al doilea titlu ar fi fost mult mai potrivit pentru roman, decât cel actual – „Cântec sub clar de lună”, care nu are nici o legătură cu povestea (autoarea încearcă spre finalul cărții să facă o legătură cu titlul, dar doar încearcă).

Cartea începe abrupt, prin relevarea unei dorințe devenite hotărâre, a personajului principal, care, încet, își pune în aplicare planul de a se sinucide în orașul iubirii, Paris. Marianne, căci așa este denumit personajul, este salvată, dar dorința de a-și pune capăt zilelor este încă prezentă și umbrele trecutului încă vii. Ulterior, găsește o tăbliță pictată cu o locație: Kerdruc, unde își dorește cu înflăcărare să ajungă. Încet, dorința de moarte este înlocuită cu dorința de a trăi, iar povestea urmărește această schimbare și consecințele care decurg din ea, adăugându-se și înfiriparea unei iubiri. Povestea mi-a dat impresia, pe alocuri, că ar fi o combinație între real și fantastic, întrucât apar din neant niște informații care nu se potrivesc realității și care s-ar încadra mult mai bine în sfera fantasticului.

6. Hai să cunoaștem personajele principale:

– Marianne (Lanz) Messman – protagonista în jur de 60 de ani, pe urmele căreia suntem conduși. Este o femeie care realizează extrem de târziu că este nefericită de propria viață, că nu s-a simțit iubită și a mers prin viață ca un robot, făcând doar ceea ce spuneau persoanele mai autoritare de care era legată. Aceasta are o obsesie cu purtarea îmbrăcămintei de culoare roșie și o predilecție de a lua decizii neinspirate, însă are darul de a îmbunătăți viețile altor personaje și de a nu-și arăta adevărata vârstă.

– Lothar Messmann – protagonistulîn jur de 60 de ani, care este prezentat prin prisma opiniilor lui Marianne, fiind soțul acesteia și un veteran. Este un bărbat distant, zgârcit, nepăsător.

– Yann Gamé – protagonistul în jur de 60 de ani, care devine, aproape instant, iubitul/amantul lui Marianne și este pictor. El este opusul lui Lothar. Este bărbatul iubitor, timid, cu suflet de artist.

– Max – cel mai simpatic personaj din carte, de care vă veți atașa instant. Este un motan alb-roșcat, care are un rol important în construirea unei noi vieți a lui Marianne.

7. Despre scriere și limbaj:

„Cântec sub clar de lună” al Ninei George este un roman modern, cu iz de roman de dragoste, care îmbină echilibrat modurile de expunere. În ciuda faptului că paragrafele sunt scurte și propozițiile și frazele de lungimi reduse, narațiunea nu este foarte ușor de urmărit, întrucât stilul de scriere al autoarei pare destul de haotic: sunt foarte multe emfaze și propoziții (dacă le pot numi astfel) fără verbe, adică cuvinte aruncate pur și simplu pe hârtie, care s-ar dori să accentueze anumite stări; când se folosește timpul prezent (care, în general, nu mi se pare că se potrivește romanelor), când se sare la timpul trecut; expunerea se întrerupe, pe alocuri, brusc, fiind inserate apoi alte evenimente care se leagă greu (ar putea fi vorba chiar de niște timpi morți) și delimitarea în timp lasă de dorit. În privința dialogului, pot spune că nu pare în totalitate sec și fără noimă, cu toate că uneori nu mai ști cărui personaj îi aparține replica, iar alteori mai bine te lipsești de el. La descriere, cartea stă mai bine, fiindcă sunt folosite frumos figurile de stil și captează atmosfera locurilor.

Referitor la ediția citită de mine, vreau să punctez lipsa unor note de subsol sau a unor pagini dedicate la final, prin care să ni se ofere traducerea anumitor sintagme din limba bretonă, limba franceză și limba germană. În ceea ce privește limbajul, aș spune că este unul accesibil, cu puține cuvinte al căror sens să-l cauți în dicționar, iar pe parcursul lecturii am identificat câteva greșeli de tipar.

8. Defilarea unor citate:

* „Muzica era ca un film pe care îl vedea proiectat pe interiorul pleoapelor închise, iar în cazul lui Satie vedea marea, cu toate că nu fusese niciodată la mare.”

* „Nu se spunea că frumusețea este o stare a sufletului? Și dacă un suflet era iubit, atunci fiecare femeie se transforma într-o ființă demnă de admirație, indiferent cât de banală ar fi fost altfel. Iubirea schimba sufletele femeilor, iar ele deveneau frumoase, pentru câteva minute sau pentru totdeauna.”

* „Moartea este așa, începu ea, lăsând nisipul să se scurgă din mâna stângă în cea dreaptă. O viață pătrunde înăuntru. Face o pauză în moarte. Acum lasă să curgă nisip din mâna dreaptă pe podea. O alta, se stinge. Face o călătorie, oui? Cum ar fi… apa care călătorește. Apa dintr-o… moulin. O moară. Moartea este scurta pauză.”

* „Trebuie să asculți atunci când pământul îți vorbește. Pietrele povestesc despre sufletele care au plâns la trecerea lor. Iarba șoptește despre oamenii care au trecut peste ea. Vântul duce până la tine numele celor pe care i-ai iubit. Iar marea știe numele tuturor morților.”

* „- Este îndrăgostit. Bucătarii îndrăgostiți pun prea multă sare.

– Și cei nefericiți?

– Prea mult coniac.”

* „Au hainele puterea să schimbe o femeie? Nu. Dar ar putea să o facă să se redescopere pe ea însăși. Marianne descoperise ceva în ea însăși ce crezuse că nu posedase niciodată: feminitate.”

* „Se spune că poți afla adevăratul caracter al unei femei atunci când cântă. Unele citesc notele ca pe o imagine. Analitic și rece. Altele conferă fiecărei note un sentiment. Iar unele sunt crude pentru că singurul lor iubit este muzica. Doar ei îi dăruiesc adevărul și pasiunea, stăpânirea și controlul. Nimeni altcineva nu se apropie de ele la fel ca muzica, ca instrumentul pe care îl folosesc în calitate de regine ale propriei iubiri.”

* „Fericirea este atunci când iubim ceea ce ne este necesar și când avem nevoie de ceea ce iubim. Și o și primim.”

9. Concluzia la care am ajuns după lectură:

Cu toate că am terminat de citit cartea în aproximativ 3 zile, iar firul narativ este destul de simplu și predictibil, nu pot spune că este o carte care se citește ușor (m-am chinuit ceva cu ea). Personajul central al poveștii nu mi s-a părut construit și dezvoltat bine, existând câteva neconcordanțe: dacă are o anumită vârstă înaintată, cred că nu ar trebui să reflecte comportamentul și gândirea unui tânăr (dacă e bătrân, atunci să se comporte ca atare, nu să pară că a dobândit superputeri dintr-o dată, învățând limbi străine peste noapte, cutreierând meleagurile mai rapid și mai în formă decât un maratonist tânăr, primind pe tavă tot ceea ce dorește…). De asemenea, sunt introduse, dintr-o dată, o mare de personaje, care sunt, în cea mai mare parte, de umplutură (uneori, te întrebi, de unde cunosc unele personaje anumite detalii, alteori te gândești cum este posibil acest lucru), sărind de la protagonistă la alte personaje, ca mai apoi, într-un mod ciudat, acestea să se întâlnească. Nu cred că mai are rost să menționez și ciudatele povești de dragoste dintre personaje… Dar voi mai puncta un ultim lucru: epilogul – mai bine rămâneam fără el, întrucât este ceva ambiguu, incoerent și care, personal, nu mi-a inspirat un final fericit (cum se spune: s-a terminat în coadă de pește). Astfel, este o carte care ar fi avut un mare potențial, dar te cam pierde, o carte care te poate ajuta să-ți prezinte noi destinații de vacanță și câteva delicatese culinare, o carte pe care să o citești când nu ai altceva la îndemână.

10. Mențiune de pozitivitate/negativitate:

Având în vedere faptul că romanul promovează un mesaj frumos (acela că oricând o poți lua de la capăt, mai ales atunci când nu te mai simți împlinit, satisfăcut de viața pe care o ai), însă punerea în scenă a lăsat mult de dorit, voi spune că această carte mi-a displăcut. Într-adevăr, au existat descrieri și anumite idei care mi-au plăcut, câteva pasaje amuzante (unul dintre ele, cred că ar trebui să-l citească și Maria, căci tot îi place să scrie de papuci zburători), dar, cel mai probabil, și alegerea personajelor m-a făcut să-mi displacă cartea (am oscilat la evaluarea cărții și, totuși, am ales să fiu mai indulgentă).

11. Cui i s-ar potrivi ca și cadou:

Citind titlul cărții și observând și coperta – te-ar conduce la concluzia că ar fi un cadou bun pentru cei care și-ar dori o lectură ca de basm, ceva dulce și drăguț – însă nu recomand ca această carte să fie oferită cadou acestor persoane, întrucât vor fi dezamăgite de conținut. În schimb, cred că de această carte este posibil să se bucure persoanele trecute de vârsta a doua (există mult mai multe șanse să rezoneze cu personajele), persoanele care simt că viața nu le mai mulțumește și nu au curajul să înceapă de la capăt, dar și fanilor scriitoarei.

12. Evaluarea cărții:

Luând în calcul cele menționate anterior și având în vedere propriile mele preferințe, acord acestui roman nota 6 din 10.

Lăsați-vă amprenta!

ALLY

#12amprenteliterare #12amprenteliterare2025 #carti #CântecSubClarDeLună #ColecțiaBlueMoon #EdituraLitera #Kerdruc #literatură #literaturăGermană #moarte #NinaGeorge #numeșilocuri #numesilocuri #oNouăViață #recenzie #recenzii #recenziiCarte #redescoperire #suferință #UnBistroBretonMicuț #unNouînceput #viață