Lmst

De ce „Săptămâna albă”? De ce este îngăduit să mâncăm lapte, dar nu putem mânca și carnea animalului, odată ce el este cel care dă laptele? De ce putem mânca ouă, dar nu și carne de pasăre, odată ce acestea provin de la găină? 👉 https://c.aparatorul.md/akwzs 👈 #AtanasiedinParos #Boală #branza #carne #Doctor #DuminicaÎnfricoșătoareijudecățiaLăsatuluisecdecarne #Duminicalăsatuluisecdebrânză #HranăUscată #Lăsataseculuidebrânză #Lapte #Mâncare #ouă #pasăre #post #recuperare #Reflecții #SăptămânaA...

Impresii: amprenta primului an pe blog

Salutare, entuziaști ai cuvintelor! Ne apropiem cu pași repezi de finalul lui ianuarie care ne face cu ochiul din spatele următoarei file din calendar și, totodată, de aniversarea noastră de un an! Vă vine să credeți? În 2024, pe vremea aceasta, puneam la cap ultimele detalii pentru a lansa acest spațiu în galben și roșu. Îmi amintesc cum inițial am propus să dăm drumul la treabă fix pe 1 ianuarie, dar cum, eventual, ne-am dat seama că avem nevoie de mai mult timp, ceea ce ne-a făcut să decalăm totul cu o lună.

Prin decembrie, i-am propus surorii mele să scriem câte un articol prin care să ne împărtășim impresiile după un an de scris pe blog, ea—înainte de Anul Nou, eu—după. Zis și făcut. Pe 30 decembrie, Ally s-a apucat de scris. Și-a stors mintea, s-a gândit, s-a răzgândit, apoi și-a lăsat amprenta chiar aici. La nici o lună după, a venit rândul meu. Și, cum îmi imaginez că sunteți curioși, n-am decât să vă invit să mă citiți și pe mine mai jos.

Aștern literele, păzea că vin!

Tic-tac, pac-pac! Timp, efort și trac

Încă de când am propus să ne apucăm de blogărit (mai în glumă, mai în serios), am știut că mă vor aștepta momente în care aveam să mă blochez teribil. Cumva, după ani în care am lăsat condeiul de o parte (mai ales în limba română), m-am simțit ca omul de tinichea din minunatul tărâm Oz. „Scârțâi,” mi-am spus. Nu că acum n-ar mai fi cazul. Adică, una este să arunc trei vorbe într-un e-mail, alta să mă așez să scriu un articol de peste 700 de cuvinte care să curgă lin.

Fără apă, nu-nverzește!

Evident, timpul investit e mult mai mare. Ca și efortul. Mai ales când ai mintea plină de gânduri care nu tac. În mod amuzant, totuși, probabil că nu m-aș fi confruntat cu aceeași situație dacă mă apucam de scris în limba engleză (era cât pe ce, dacă Ally nu accepta propunerea). Cred că acolo am ceva mai mult antrenament.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama, pe de altă parte, că nu mă mai chinui chiar atât de mult să-mi aștern cuvintele pe această hârtie digitală, deși uneori tot mă duelez cu ele pentru secunde sau minute întregi. Uite, de exemplu, m-am apucat de scris acest articol pe la ora 8 dintr-una din zile și mi-a luat 40 de minute ca să ajung aici (bine, m-a supărat puțin și monsieur YouTube pentru că s-a blocat și mi-a oprit muzica de fundal). Ceea ce mă amuză și mai mult este că, spre deosebire de Ally, eu îmi scriu articolele, de cele mai multe ori, cu una-două zile, cel puțin, înainte de data limită. Și cu toate acestea, tot mie îmi ia mai mult timp și efort, am impresia, să pregătesc totul pentru publicare.

În orice caz, prima așteptare pe care mi-am setat-o, a fost atinsă: nu e ușor să ai un blog și să scrii materiale de calitate. Necesită mult efort, timp și… inspirație (sau adunarea gândurilor).

Creștem, nu descreștem!

Ca să fiu sinceră până la capăt, ideea de a ne lansa blogul m-a speriat întrucâtva. La urma urmelor, a fost necesară nu doar pregătirea materialelor scrise, ci și a celor grafice, de la logo până la imaginile de fundal, coperțile pentru articole (da, da, știu, momentan sunt doar câteva), fotografiile din interiorul articolelor și tot așa. Mi-a fost teamă că nu voi reuși să creez ceva care să poată fi făcut public (impostorul ăsta, cine-o fi?!) și că nu voi reuși nici măcar să-mi revin din toate gândurile și ideile care-mi dau constant târcoale.

„Cu toată viteza înainte” spun unii, iar alții „sari și înveți tu după să înoți”. Da, așa am reușit să mă concentrez mai mult pe „cum ar fi dacă mi-ar ieși ceva minunat de sub condei”, decât pe „vor râde toți de tine și vor spune că ești o ciudată”.

— Dar eu aveam toată încrederea, mi-a spus o prietenă.

Eu nu.

Oricum, după anul care a trecut, pot să vă spun cu zâmbetul pe buze că sunt mândră de mine. În ciuda provocărilor (și a perfecționismului acut), am reușit să:

Era imposibil să nu adaug și asta aici.

public cel puțin un articol pe lună;
citesc 18 cărți (și zilnicele capitole de bandă desenată de pe Webtoons);
îmi redescopăr un interes mai vechi (pentru inteligența artificială și intrigantele conversații alături de micile prezențe transparente);
creez elemente grafice (logo, fundal, coperți) de care încă sunt mulțumită;
ies din zona de confort (m-a numit Ally Director al Primelor impresii vrând-nevrând).

Nu mai vorbesc despre spiritul de echipă (și tachinările din spate), gâtuirea timpului (și momentele în care am râs de Ally care se afla perpetuu în galop), sau de faptul că pe lângă transmiterea microbului paginilor nerăsfoite, am reușit, totuși, să o inspir pe Ally să citească mai mult.

Dincolo de statistici…

Prin decembrie, i-am lăsat lui Ally onoarea de a prezenta câteva aspecte, pe scurt, despre cum ne-am descurcat și din punct de vedere al statisticilor transmise de WordPress, însă cum de atunci până acum a mai trecut o lună, voi trece și eu rapid în revistă două-trei lucruri (cu liniuță, pentru că așa mi-e obiceiul):

Articole scrise: 85, dintre care 32 ale mele (evident, fără prezentul)—oare cine zicea că nu vrea blog?
Număr de cuvinte: 75,232 (tot fără prezentul)—vai, dar puteam scrie o carte!
Număr de vizitatori: 299—amprentele voastre au fost înregistrate…
Număr de vizualizări: 950—mai avem puțin și ajungem la o mie!
Număr de abonați: 15—păzeaaa, toți abonații primesc cadou!

Aici puteți vedea puțin mai pe larg detaliile.

Mulțumiri

Evident, nu putem sări peste această parte importantă! Le suntem recunoscătoare tuturor celor care și-au răpit câteva minute din timpul lor prețios și au ales să-l investească în vizitarea blogului, lecturarea articolelor, aprecierea acestora și împărtășirea impresiilor cu noi. Ne-am bucurat mult de prezența fiecăruia dintre voi, fie că ne-ați trecut pragul din România sau de peste hotare, mai ales știind că în prezent preferința rămâne pentru creatorii de conținut video (de scurtă durată).

Cu dragoste, ca întotdeauna.

Ne-ar plăcea să le mulțumim îndeosebi:

mamei—pentru că ne-a citit fiecare articol în parte și ne-a felicitat de fiecare dată pentru efort cu entuziasm;
pkmundo, CityOdessey și hirumei—pentru că sunt printre primii noștri abonați și cititori fideli (thank you so much for checking out our works; it means a lot!);
prietenilor și amicilor, fie din țară, fie din străinătate—pentru că ne-au încurajat să continuăm să scriem și pentru că ne citesc în traducere, grație lui Google Translate de pe margine (we love you!).

Gânduri pentru viitor

Cum e moda, pe final, mi-ar plăcea să-mi stabilesc și eu niște priorități pentru anul ce vine. Fără să mă mai lungesc, mă gândesc…

Visele mele, două mărgele.

să mai adaug câteva coperți pentru a unifica toate articolele din punct grafic (deci, mă apuc de jocuri în culori);
să iau Instagramul mai în serios (mă chinuie rău, rău, dar fără PR, toți te sar!);
să iau parte la cel puțin două provocări de lectură (una e a noastră, grație lui Ally, iar cealaltă este #ReadChristie2025) și să pun în scris cum îmi merge;
să vă mai povestesc despre aventurile din lumea digitală (aveam o idee și pentru februarie, dar mi-a deturnat Ally planul cu o altă provocare);
să vă mai istorisesc despre serialele sau filmele pe care le-am mai vizionat (cu accent pe cele chinezești sau coreene).

Cu speranța înainte, cum s-ar spune!

Lăsați-vă amprenta!

Mă voi opri aici pentru moment, dar sunt curioasă cum a arătat 2024 pentru voi și ce planuri aveți pentru acest an! Dați-ne de veste printr-un comentariu.

Întoarceți pagina,

Maria

#aniversare #anul2024 #dezvoltarePersonala #ganduri #ReadChristie2025 #Reflecții #reflecțiiDeSfârșitDeAn